XX CARTUS RWS 7MM.REM.MAG/EVOLUTION/10,3G
27,73 lei
În conformitate cu Legea 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, comercializarea armelor din categoriile II B, C şi D (a armelor supuse autorizării şi notificării) din anexa 1, se face numai în magazine specializate şi autorizate în acest sens.
Astfel, achiziţionarea de arme de foc cu destinaţia vânătoare, tir sportiv, autoapărare, apărare şi pază, utilitare, colecţie, precum şi a armelor cu aer comprimat, se face personal prin prezentarea la sediul nostru Vanatorul si Pescarul din Suceava, str. Soimului nr. 4, bl. 20, fiind necesare autorizaţia de procurare sau după caz adeverinţa de notificare, precum şi cartea de identitate.
Achiziţionarea de muniţie se face pe baza permisului de armă, însoţit deasemenea de cartea de identitate.
Alicele destinate armelor cu aer comprimat se pot achiziţiona fără restricţii, nu necesită documente justificative.
Descriere
Eficacitatea proiectilului Evolution® este deosebit de clară atunci când loveşte oase
la vânătoarea de anima de talie mare. Proiectilele tradiționale cu semi-cămașă la impact fragmentează imediat când întâlneşte un os gros, lăsând puțin transfer de energie
pentru penetrare și o rană de ieșire, Proiectilul Evolution® păstrează cea mai mare din masa inițială. Tehnologia specială de lipire Power Bonded face practic ca miezul de plumb să fuzioneze cu jacheta de tombac astfel încât o retenție de greutate de aproape 100% se realizează și prin aceasta
o probabilitate mare de obţinere a ranei de ieșire cu perdere redusă de carne.
Evolution® Glonțul este precis din cauza formei aerodinamice și baza în forma de calotă.
Acest lucru duce la o traiectorie plană și energie de impact ridicată, chiar la distanţe mai lungi. Evolution®, datorită avantajelor pe care le deţine, expandează indiferent de mărimea vânatului sau de distanţa de la care s-a tras.
Avantaje:
• penetrare puternică, chiar și prin oase de dimensiuni mari!
• pierdere de greutate redusă – fuziunea între miez şi cămaşă aproape elimină fragmentarea
• Forma proiectil aerodinamică și calotă balistică pentru acuratețe
• cămaşa nichelată protejează împotriva uzurii ţevii
• vârful – Rapid-X Tip® pentru expandare rapidă şi controlată
Specificatii
Brand | |
---|---|
Tip muniţie |
Cartuse carabina |
Model proiectil |
Glont |
Calibru |
7mm Rem.Mag. |
Greutate proiectil |
10,3 |
Recenzii
Te-ar mai putea interesa si
Cartus Carabina Winchester Extreme Point, 20buc/cutie
In stoc
Recenzii
Resetare filtreNu există recenzii până acum.